Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va încerca să obțină, până la finalul acestui an sau anul următor, finanțare europeană pentru două proiecte, dosarul electronic de sănătate al pacientului și Sigma Smart, pentru implementarea cărora a semnat recent un memorandum cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Implementarea facilităților dosarului electronic va reprezenta "o revoluție în sectorul sanitar românesc, pentru că va scurta mult timpii de anamneză și de reluare a istoricului pacientului, crescând calitatea actului medical și calitatea diagnosticului", a anunțat Conf. Dr. Adela Cojan, Președinte interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), la Profit Health.forum.